16 iunie 2025, Chișinău - În cadrul evenimentului dedicat Zilei Antreprenorului, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a desemnat 131 de companii beneficiare de granturi în valoare totală de 72,29 milioane de lei.

Finanțarea va genera investiții de peste 139 milioane de lei în economia națională, va contribui la menținerea a peste 1 016 locuri de muncă și la crearea altor aproximativ 800 de locuri noi.

Din totalul companiilor desemnate, 111 companii beneficiază de granturi în valoare de 49,61 milioane de lei acordate din fondurile bugetului de stat, inclusiv prin Agenda de Reformă. Alte 20 de companii beneficiază de granturi în valoare de 22,68 milioane de lei în cadrul Programului de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Grupul Băncii Mondiale, prin intermediul ODA și UIPAC.

De asemnea, în cadrul evenimentului a fost lansat și programul „Acceleratorul pentru Export”, implementat de ODA și UIPAC cu suportul Grupului Băncii Mondiale. Programul este destinat IMM-urilor care doresc să acceseze piețe externe și va oferi evaluări ale potențialului de export, planuri personalizate de dezvoltare, instruiri și consultanță individuală pentru companiile cu cel mai mare potențial de internaționalizare.

„Acceleratorul pentru Export este un instrument care va ajuta circa 250 de întreprinderile mici și mijlocii să transforme potențialul de export în rezultate concrete, să devină mai competitive și să acceseze noi piețe internaționale”, a declarat Vadim Codreanu, directorul ODA.

La rândul său, Aureliu Casian, director executiv UIPAC, a menționat:

„Prin acest program oferim antreprenorilor un parcurs complet către export, de la evaluarea capacităților companiei până la conectarea cu parteneri și cumpărători internaționali.”

Tot în cadrul evenimentului, ODA a prezentat și testat platforma digitală „Cabinetul Antreprenorului”, dezvoltată în parteneriat cu HELVETAS, cu suportul Guvernului Elveției.

Noua soluție va permite depunerea online a dosarelor pentru instrumentele de suport gestionate de ODA, reducând timpul necesar pregătirii aplicațiilor cu până la 60% ceea ce va diminua semnificativ numărul dosarelor respinse din cauza erorilor sau a documentației incomplete.

„Cabinetul Antreprenorului este o soluție digitală modernă, încadrată complet în infrastructura digitală guvernamentală care apropie oportunitățile de finananțare de mediul de afaceri, simplifică accesul la serviciile ODA și contribuie la economisirea timpului și a resurselor antreprenorilor,” a declarat Isae Spînu, șeful Direcției Operațiuni, ODA.

Pentru mai multe detalii despre programele de suport antreprenorial, accesați www.oda.md sau apelați Centrul de Consultare ODA la numărul de telefon: 022 22 57 99.

Evenimentul a fost  organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin proiectul „UE pentru IMM-uri”, precum și prin proiectul „Sprijin pentru sectorul IMM-urilor din Republica Moldova – Asistență Tehnică pentru accesul la credite”, finanțat de Uniunea Europeană, gestionat de Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu ODA. De asemenea, evenimentul a beneficiat de suportul financiar al proiectului CONNECT Moldova–UE, finanțat de Comisia Europeană prin intermediul EISMEA.