29 aprilie 2026, Chișinău - Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, lansează apelul de exprimare a interesului pentru participarea la crearea Comunităților de Energie din Surse Regenerabile (CER). Inițiativa oferă organizațiilor oportunitatea de a contribui la tranziția energetică și de a beneficia de costuri energetice mai eficiente.

Apelul este destinat întreprinderilor mici și mijlocii, în special din sectoarele agroalimentar și comerț, precum și autorităților publice locale și organizațiilor neguvernamentale care dețin instalații de producere a energiei regenerabile. Participanții sunt încurajați să colaboreze pentru valorificarea și distribuirea surplusului de energie către alți consumatori sau entități din proximitate geografică.

În cadrul apelului vor fi selectate trei comunități pilot, fiecare beneficiind de un voucher în valoare de 20 de mii de euro destinat identificării soluțiilor tehnice, acordării suportului juridic și organizatoric, evaluării potențialului inițial, precum și accesului la expertiză specializată și instrumente practice necesare dezvoltării comunității energetice.

Participarea într-o comunitate de energie regenerabilă poate genera reducerea costurilor energetice cu aproximativ 25%, oferind totodată acces la suport tehnic, juridic și organizațional pentru dezvoltarea și operarea acestor structuri.

Perioada de aplicare este 29 aprilie - 30 mai, cu înscriere realizată prin completarea formularului online.

Procesul de selecție include două etape. În prima etapă, aplicanții completează un un formular scurt evaluat de un comitet de evaluare organizat de ODA, pentru a valida interesul antreprenorilor de a lansa o comunitate enegertică. Etapa a doua va fi destinată doar aplicanților selectați și va presupune o evaluare mai detaliată a inițiativelor selectate, cu accent pe aspectele tehnice necesare pentru formarea CER,  cum ar fi configurația tehnică a activelor energetice, conformitatea juridică și capacitatea financiară și investițională.

Programul nu prevede acordarea de granturi directe, ci oferă sprijin în procesul de constituire a comunităților energetice.

Apelul este organizat în cadrul proiectului european REC4SMEs, implementat de ODA în parteneriat cu patru instituții internaționale și cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Single Market Programme (SMP).

Bugetul total al proiectului este de 938 de mii de euro, dintre care ODA va administra 246 de mii de euro. 

Pentru mai multe detalii despre programele de suport antreprenorial, accesați www.oda.md sau apelați Centrul de Consultare ODA la numărul de telefon: 022 22 57 99.