ODA a găzduit primele consultări cu micii producători privind inițierea elaborării unui program de suport, care va avea drept obiectiv susținerea acestor afaceri. La discuții au participat reprezentanți ai Ministerului Economiei, GIZ Moldova, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii și membrii comunității micilor producători.

Potrivit directorului ODA, Dumitru Pîntea, dezvoltarea unui nou instrument de suport rezidă din necesitățile unor categorii de afaceri mici, care nu sunt eligibile la actualele programe din portofoliul instituției.

Inițiativa de suport pentru micii producători va fi elaborată cu susținerea partenerilor europeni.

 „La solicitarea Ministerului Economiei și ODA, am acceptat să oferim asistență la elaborarea Programului ODA de sprijin a micilor producători.  Sperăm că aceste consultări și  discuții constructive se vor materializa în aprobarea de către Guvern a unui program de care vor beneficia mai mulți producători mici din Republica Moldova.”, a declarat Ina Crețu, Consilieră politici și dezvoltare capacități în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”.

Liliana Busuioc, director executiv al Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii a salutat inițiativa statului de a veni cu noi programe de suport, care vor contribui la dezvoltarea sustenabilă e mediului de afaceri autohton.

Expertul Stas Madan a subliniat faptul că există un număr semnificativ de mici producători cu afaceri în derulare, dar care din punct de vedere al dezvoltării afacerilor, din varii motive, au rămas în cadrul informal și au nevoie de ajutor pentru a se dezvolta.

Rezultatele unui Studiu aprofundat asupra sectorului micilor producători, realizat în februarie 2022, arată că în topul constrângerilor sunt enumărate: lipsa capitalului necesar, concurența neloială și piața redusă de desfacere.

Participanții la consultări au evidențiat necesitățile și dificultățile în activitatea micilor producători, sugestii care vor fi luate în considerare la elaborarea proiectului de program. În următoarele săptămâni vor mai fi organizate  discuții cu reprezentanți ai comunității micilor producători, inclusiv în format online, pentru a avea un tablou real și obiectiv al așteptărilor acestor categorii de antreprenori.

Potrivit datelor, numărul întreprinderilor din țară din sfera de producere care au depus rapoarte la Biroul Național de Statistică în anul 2021 este de aproximativ 5 000 de entități, dintre care 3 700 sunt producători micro.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, o inițiativă a Echipei Europa, finanțată de Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei.