În primele 6 luni de la lansarea componentei III a Programului Start pentru Tineri “Credit cu porțiune de grant”, 50 de proiecte investiționale ale tinerilor antreprenori din țară au fost aprobate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 265 mii lei per companie.  Această componentă oferă un pachet financiar de până la 1 760 000 lei, dintre care 85%  constituie credit cu dobândă fixă, iar 15% este finanțare nerambursabilă din partea statului prin intermediul ODA.

Suma totală a pachetului financiar accesat de primii beneficiari constituie circa 49 milioane lei, dintre care 9 milioane lei sunt oferiți sub formă de grant. Conform previziunilor din proiectele investiționale prezentate de antreprenori, volumul investițiilor în economie va constitui circa 54 milioane lei, fiind create și menținute peste 140 locuri de muncă. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru procurarea de bunuri și servicii pentru dezvoltarea afacerilor în mai multe domenii ale economiei naționale. 

Pachetul financiar este cofinanțat de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), care alocă din fondurile Facilității de Creditare a Tinerilor partea de împrumut rambursabil prin intermediul Instituțiilor Financiare Participante (IFP), iar partea de finanțare nerambursabilă este oferită beneficiarilor eligibili prin IFP de către I.P. ODA.

Astfel, pentru obținerea creditelor preferențiale cu porțiune de grant, tinerii antreprenori, care dețin cel puțin 75% din proprietatea unei companii, pot depune o cerere la una dintre cele 11 instituții financiare partenere și anume: BC “Moldova-Agroindbank” S.A., OTP Bank S.A. , BC „Moldindconbank” S.A , BC „Fincombank” S.A , BC „Comerțbank” S.A, BC „ProCredit Bank” A.; BC „EuroCreditBank” S.A, BC “Victoriabank” S.A.,  OCN „Microinvest” SRL,  OCN „Corporația de Finanțare Rurală” S.A., OCN „Moldcredit” SRL.

Pentru informații suplimentare despre componenta  “Credit cu porțiune de grant”, accesați paginile:  web https://bit.ly/3Qcsi95

https://bit.ly/3GARrqO