10.07.24 - Aproape 400 de antreprenori din țară au accesat credite prin Programul Guvernamental pentru susținerea antreprenorilor 373, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Valoarea  totală  a creditelor acordate ajunge la 1,3 miliarde de lei, iar cea a investițiilor prognozate în economia tării este de 2 miliarde de lei.

Implementarea proiectelor investiționale va contribui la crearea a peste 1000 de locuri noi de muncă.

Cele mai multe credite au fost accesate de companii din domeniul producției și furnizării de energie (41%), urmate de companiile din domeniul transportului și depozitării (24%) și de cele din industria prelucrătoare (13%).

Ion Belocosov, fondatorul companiei „BELOCOSOV-COM” din Costești, Ialoveni este unul dintre beneficiarii programului. Acesta a construit o stație fotovoltaică pe o suprafață de un hectar și jumătate, accesând un credit în valoare  de 7 milioane de lei, la care va beneficia de dobândă compensată prin Programul Guvernamental „373”.

Recent, Guvernul Republicii Moldova a majorat suma maximă accesibilă prin program, de la 15 la 40 de milioane de lei, permițând astfel potențialilor beneficiarilor să acceseze credite  mai mari pentru dezvoltarea afacerilor și investiții în creștere. În plus, Guvernul va oferi, prin Fondul de Garantare a Creditelor o protecție mai mare, garantând până la 80% din valoarea creditului acordat, față de plafonul anterior de 40%.

Programul Guvernamental pentru susținerea antreprenorilor 373 a fost lansat în vara anului trecut. Scopul acestuia este stimularea creșterii economice și a mediului antreprenorial, prin susținerea financiară a proiectelor investiționale și extinderea afacerilor.

Antreprenorii sunt încurajați să profite de oportunitățile oferite de Guvernul Republicii Moldova prin Programul „373”, accesând credite la orice bancă din țară.