IP ODA are misiunea de a implementa politica statului privind susținerea dezvoltării antreprenoriatului, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii, conform strategiilor și programelor aprobate de Guvern. 

    1. Denumirea și sediul juridic al ODA: Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, mun. Chișinau, str. Albișoara, 38, MD 2005.
    2. Denumirea funcției pentru care se organizează concursul: auditor intern  în cadrul Serviciului audit intern.
    3. Scopul și sarcinile de bază conform fișei postului: 
Scopul funcției: Realizarea activităţilor de audit în cadrul misiunilor de audit intern, în scopul evaluării sistemelor de management şi control, inclusiv a riscurilor asociate operaţiunilor, oferind o asigurare rezonabilă, prin formularea în mod independent şi obiectiv a constatărilor  şi recomandărilor în conformitate, realizarea altor activități în conformitate cu prevederile din Legea 229/2010 privind controlul financiar public intern.
       Sarcinile de bază conform fișei postului:
    • Evaluarea  sistematică și oferire recomandărilor de îmbunătățire a sistemului curent de Control intern managerial.;
    • Planificarea și raportarea activității de audit intern; 
    • Acordarea asistenței informaționale și consultative conducerii IP ODA. 
    • Asigurarea managementului subdiviziunii;
    • Evaluarea sistemului de control intern managerial.
    4. Tip angajare:
Perioadă nedeterminată
    5. Condițiile de aplicare:
    • Studii: Studii superioare de licență sau echivalente în domeniul științelor economice/finanțe/auditului/drept.
    • Deținerea certificatului de evaluare a cunoștințelor în domeniul auditului intern în sectorul public pentru nivelul intermediar sau de bază.
    • Experiența de muncă: minim 2 ani de experiență profesională în domeniul auditului intern.
    • Experiența în funcție de conducere a unei subdiviziuni constituie un avantaj.
    • Cunoaște limba română;
    • Cunoaște limba engleză nivel intermediar/avansat va constitui un avantaj;
    • Pe durata activităţii la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale, cu excepţia cazurilor când persoana se încadrează în câmpul muncii pentru prima dată;
    • Nu este privat de instanţa de judecată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în funcţiile şi activităţile respective.
Cunoștințe necesare:
Cunoaşterea legislației în domeniul controlului financiar intern, cunoașterea procedurilor de audit intern, cunoașterea sistemului de management financiar și control, a legislaţiei în domeniu de activitate a instituției;
În domeniul digital: 
pachet Microsoft Office - utilizator avansat.
Abilități: comunicare, planificare, analiză, sinteză, lucrul individual și în echipă, flexibilitate; receptivitate, respectare a instrucţiunilor scrise şi verbale.
Alte cerinţe: responsabilitate, punctualitate, corectitudine, capacitate de lucru în condiţii de stres, dorință și posibilitate de asimilare continuă a noilor cunoștințe generale și tehnice.
    6. Regim de muncă al instituției:
40 ore/saptămână.
Luni-vineri, orele 8.30-17.30, pauza de masă: 12.00-13.00.  
    7. Actele ce urmează a fi prezentate:
    • formularul de participare (www.oda.md/transparență decizională/posturi vacante);
    • Curriculum Vitae
    • copia buletinului de identitate;
    • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
    • copia carnetului de muncă (după caz) și certificatul/ certificatele cu privire la munca în cadrul unităţii precedente, în care urmează să se indice specialitatea, calificarea, funcţia, durata muncii;
    • declaraţia pe propria răspundere cu privire la faptul că, pe durata activităţii la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art.7 alin.(2) din Legea nr.325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale, cu excepţia cazurilor cînd persoana se încadrează în cîmpul muncii pentru prima dată.
    8. Bibliografia concursului: 
    • Legea nr. 229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern;
    • Hotărârea Guvernului 487/2022, cu privire la organizarea şi funcţionarea Instituţiei Publice Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului;
    • Hotărârea Guvernului nr. 557 din 19.11.2019 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern și a Cartei de audit intern;
    • Hotărârea Guvernului nr. 617 din 11.12.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea calității activității de audit intern în sectorul public;
    • Ordinul Ministerului Finanţelor nr.153 din 12.09.2017 cu privire la aprobarea Standardelor naţionale de control intern în sectorul public;
    • Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 176 din 26.12.2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind raportarea activității de audit intern în sectorul public.
    9. Data-limită de depunere a dosarelor și actelor însoțitoare: 28 martie 2025;
    10. Modalitatea de depunere a dosarului și actelor însoțitoare:
    • E-mail:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
    • Poștă: Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, str. Albișoara, 38, mun. Chișinău
    • Personal: la adresa - str. Albișoara, 38, et. 5, anticamera, Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, mun. Chișinău. 

Numărul de telefon, adresa electronică și poștală, persoana responsabilă de oferirea informațiilor suplimentare și de primire a actelor: Onici Natalia, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., str. Albisoara, 38, mun. Chișinau, et. 5, bir. 502, tel: 022 211 658.