Comunicate de presă
Peste 8 mii de locuri de muncă și venituri mai mari cu 87 de milioane de Euro a generat Inițiativa EU4Business în Republica Moldova în anul 2021
Inițiativa EU4Business, cu cca 30 de proiecte regionale și bilaterale, a ajutat peste 6300 de întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova să se dezvolte prin intermediul granturilor, împrumuturilor, garanțiilor bancare și serviciilor de consultanță. Sprijinul Uniunii Europene pentru companii a rezultat în 8350 locuri de muncă create și venituri majorate de cca 87 milioane de Euro. Rulajul companiilor beneficiarilor a crescut cu 13%, iar exporturile – cu 10%.
Rezultatele au fost anunțate în cadrul unei prezentări pentru agenții economici din Cahul a programelor de sprijin cu finanțare din partea Uniunii Europene, derulate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
„În luna iulie 2021, Comisia Europeană a lansat un nou plan economic și investițional în țările Parteneriatului Estic cu 5 inițiative importante. Acestea pun accent pe dezvoltarea unei economii reziliente, inovatoare și verzi. Până în anul 2027 vom sprijini 50 mii de IMM-uri în Republica Moldova. Iar datorită succesului înregistrat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în derularea programelor anterioare, acum discutam un nou acord de grant cu ODA, care să permită și acoperirea unui număr mai mare de beneficiari,” a declarat în cadrul evenimentului Boris Filipov, ofițer de proiecte pentru dezvoltare economică în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Între anii 2018-2020, ODA a desfășurat trei programe cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, PARE 1+1, Femei în Afaceri și Programul de transformare digitală a afacerilor, pentru care au fost alocate 4,25 milioane Euro. Potrivit Oxanei Otgon, direcția finanțarea start-up-urilor în cadrul ODA, 564 de întreprinderi au beneficiat, în cadrul celor trei programe, de finanțări nerambursabile, vouchere, instruiri și consultanță gratuită pentru dezvoltare, drept urmare fiind create 1582 de locuri de muncă. Finanțarea din partea Uniunii Europene a atras investiții totale de peste 8 milioane Euro în economie.
„Este de apreciat faptul că o parte din finanțarea de la Uniunea Europeană, pe care a primit-o compania noastră, este oferită pentru servicii de dezvoltare a afacerii, servicii care sunt foarte importante acum, în era digitalizării, ceea ce pe noi ne-a ajutat foarte mult ca brandul nostru să obțină viață și stil”, a declarat Valentina Buhnă, proprietara Flavoria SRL din Nisporeni, întreprindere specializată în producerea de fructe, legume și semințe deshidratate. Compania a primit sprijinul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și al Uniunii Europene prin intermediul programului Femei în afaceri pentru procurarea de utilaje care să permită creșterea volumelor de producere – un deshidrator, cuptor cu convecție, tăvi de cuptor, foi de teflon și mobilier.
În cadrul aceluiași eveniment, Marin Ghenciu, directorul adjunct ODA, a prezentat programele și serviciile noi sau actualizate ale organizației, oferite antreprenorilor din țară.