Comunicate de presă
Alte 20 de companii primesc granturi de aproape 9 milioane de lei pentru inovații digitale și start-upuri tehnologice
Chișinău, 04.04.2024 – Administratorii a 20 de companii din diverse sectoare economice au semnat astăzi contracte de finanțare în cadrul Programului de Susținere a Inovațiilor Digitale și Start-upuri Tehnologice. Câștigătorii Programului implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) vor primi finanțare nerambursabilă în valoare totală de 8,7 milioane lei și vor investi în economia țării aproximativ 18,7 milioane lei. Cele mai multe companii câștigătoare activează în domeniul Informații și Comunicații.
În debutul evenimentului, Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a subliniat importanța sprijinului acordat antreprenorilor de Guvernul Republicii Moldova și partenerii de dezvoltare prin intermediul diferitor programe care promovează inovația digitală, tehnologică și producția sustenabilă.
„Mă bucur să știu că tot mai multe companii își modernizează procesele de producție, și pot avea parte de îmbunătățire a eficienței operaționale, pentru că doar astfel putem ajunge la o mai mare competitivitate pe piață. Guvernul s-a angajat să susțină aceste inițiative pentru a promova dezvoltarea industriei digitale și a tehnologiilor. Eforturile comune vor consolida poziția Republicii Moldova în peisajul internațional al inovației și tehnologiei”, a declarat Dumitru Alaiba
Directorul interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Gheorghe Iudin, de asemenea, a accentuat rolul esențial al antreprenorilor în crearea unui viitor economic durabil pentru Republica Moldova.
„Lansarea unei afaceri inovative implică de obicei o abordare agilă, orientată spre rezolvarea problemelor. Companiile câștigătoare vor fi de acum înainte mai bine pregătite să facă față schimbărilor de pe piață și să se adapteze rapid noilor condiții și cerințe ale consumatorilor. Dezvoltarea unei culturi a inovației va încuraja angajații să găsească soluții creative pentru provocări și vor fi mai flexibili la schimbările din mediul de afaceri, ceea ce poate consolida poziția companiei pe termen lung”, a spus Gheorghe Iudin.
Șeful interimar al Misiunii USAID în Moldova,William Trigg, a afirmat în discursul său că USAID a sprijinit mereu inițiativele guvernamentale în domeniul inovațiilor pentru a ajuta Republica Moldova să răspundă priorităților economice și să dezvolte un mediu prietenos pentru desfășurarea afacerilor.
„USAID a fost întotdeauna un susținător al priorităților Guvernului Republicii Moldova în domeniul IT-ului, educației și inovării în multiple sectoare ale economiei. Găsirea de soluții inovatoare la provocările cu care se confruntă startup-urile din Moldova și colaborarea strânsă cu Ministerul Economiei, ODA și Western NIS Enterprise Fund reprezintă o prioritate principală pentru USAID ”, a spus William Trigg.
Reprezentantul de țară al Western NIS Enterprise Fund pentru Moldova (WNISEF), Stela Jemna, a evidențiat angajamentul Fondului în sprijinirea Moldovei prin finanțare nerambursabilă.
„Într-o lume în continuă evoluție digitală, fiecare contract semnat astăzi este un pas hotărât spre transformarea și inovația în afaceri. - Western NIS Enterprise Fund pentru Moldova - pune astfel, bazele unei economii moderne și competitive, sprijinind ideile inovatoare să prindă viață și să creeze valoare. Astăzi, semnăm nu doar contracte, ci și angajamente pentru un viitor prosper și conectat digital pentru Moldova”, a declarat Stela Jemna.
Prim-secretarul Ambasadei Suediei, Thomas Alveteg, a menționat că investițiile sunt orientate către inovații deosebite, care vor stimula creșterea economică a țării și vor contribui la transformarea durabilă a Moldovei.
„Atunci când aducem împreună resurse, experiențe și viziuni complementare, creăm un mediu propice pentru ca antreprenorii să prospere și să aducă schimbări semnificative în societate. Fără finanțare, ideile inovatoare n-ar putea să devină realitate, iată de ce, este important să susținem astfel de inițiative”, a menționat Thomas Alveteg, prim-secretar al Ambasadei Suediei
Molgan Mihai este unul dintre cei 20 de câștigători ai Programului, și a obținut un grant în valoare de 271 mii lei, în timp ce valoarea totală a investiției se ridică la 360 mii lei. Tânărul fondator al afacerii Solar Guard a optat în descrierea proiectului investițional depus la ODA pentru lansarea unei platforme SaaS cu implementare AI. Platforma oferă soluții inovatoare în domeniul energiei vezi cu scopul de a minimiza pierderile de energie și financiare ale parcurilor fotovoltaice.
„Ne așteptăm ca implementarea proiectului să aducă o acuratețe sporită și să genereze o eficiență operațională îmbunătățită pentru producătorii de energie", a spus antreprenorul
Prin intermediul Programului de Sprijin pentru Inovații Digitale și Start-upuri Tehnologice, în anul 2023 au fost desemnate 14 companii care sunt deja în proces de implementare a ideilor inovatoare în diverse domenii. Pentru această ediție a programului, s-au înregistrat 110 proiecte investiționale, dintre care 57 au fost identificate drept semifinaliste din perspectiva componentei inovatoare. În cadrul Programului, pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este prevăzut suport financiar în mărime de 500 000 lei.
Programul este desfășurat cu susținerea financiară a Fondului Western NIS Enterprise și Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.