Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță un nou program de susținere financiară pentru întreprinderile moldovenești. Peste 200 de companii vor beneficia de finanțare nerambursabilă oferită în cadrul Proiectului privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii, implementat de ODA (Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului) și UIPAC (Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității), susținut de Banca Mondială.

Din bugetul total al Proiectului privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii, prin Mecanismul de cofinanțare pentru îmbunătățirea competitivității la export, implementat de ODA, urmează a fi acordat suport financiar nerambursabil pentru acoperirea a 50% din costul serviciilor și echipamentelor, dar nu mai mult de 600 de mii lei per beneficiar. Astfel, agenții economici își vor putea spori calitatea produselor și a serviciilor, lansa altele noi, optimiza procesele interne, îmbunătăți imaginea corporativă, identifica clienți și piețe noi, dar și stabili parteneriate în cadrul lanțurilor valorice.

La eveniment au participat, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, șefa Oficiului Băncii Mondiale în Moldova, Inguna Dobraja, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Dumitru Pîntea.

Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării și-a exprimat gratitudinea echipei Băncii Mondiale pentru oportunitățile oferite mediului de afaceri și a declarat că susținerea constantă acordată țării noastre de către Banca Mondială contribuie la dezvoltarea întreprinderilor din Moldova.

„Sporirea competitivității întreprinderilor moldovenești este unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus. Vom depune toate eforturile pentru a-l atinge. O companie dacă nu este competitivă nu poate supraviețui nici pe piaţa internă, nici pe cea externă. De aceea, finanțările oferite de Banca Mondială și de care au nevoie întreprinderile autohtone constituie un foarte bun instrument pentru a creşte nivelul de calitate şi competitivitate. Ajutând peste 200  de companii să înceapă să exporte sau să-și găsească noi piețe de desfacere, vom contribui la creșterea valorii adăugate produse în țară, a veniturilor operatorilor economici și bunăstării populației”, a subliniat Dumitru Alaiba.

La rândul său, șefa Oficiului Băncii Mondiale în Moldova Inguna Dobraja, a specificat că noul Proiect este o piesă importantă din sprijinul Grupului Băncii Mondiale pentru Guvernul RM, unul dintre obiectivele de nivel înalt din Cadrul de Parteneriat de Țară este creșterea gradului de ocupare formală, iar acest lucru urmează să fie realizat prin creșterea competitivității întreprinderilor moldovenești și scăderea poverii de reglementare cu care se confruntă.

„Proiectul servește drept instrument important de promovare a obiectivelor Guvernului de a crește competitivitatea economiei prin consolidarea IMM-urilor pentru a crea locuri de muncă, a crește calitatea produselor și serviciilor lor, a accesa piețele internaționale și pentru a facilita investițiile și operarea afacerilor. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu Guvernul Republicii Moldova și să contribuim la consolidarea creșterii și competitivității economiei moldovenești”, a mai afirmat Inguna Dobraja.

Potrivit lui Dumitru Pîntea, directorul ODA, pentru cofinanțare vor putea aplica întreprinderile orientate spre  export sau deja exportatoare, inclusiv cele care fac parte din lanțurile valorice la export. Totodată, Dumitru Pîntea a menționat că ODA  își propune să sprijine IMM-urile, prin acordarea de granturi pentru achiziționarea serviciilor de dezvoltare a afacerilor și creșterii capacității la export a produselor și serviciilor moldovenești, dar și pentru achiziționarea de echipamente moderne. „Avem resurse pentru aproximativ 200 de granturi, care vor acoperi 50% din valoarea serviciilor de consultanță și a echipamentelor, fiecare companie beneficiar urmând să acceseze până la 600 de mii lei”, a precizat Dumitru Pîntea.

 

Notă. Proiectul privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii (ÎMMM)” are un buget de 50 milioane dolari SUA și va fi implementat în perioada 2023-2027.

 

{gallery}../Comunicate/2023-07-11{/gallery}