7 noiembrie 2024, Chișinău - Directoarea adjunctă a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Nina Potînga, a participat astăzi la inaugurarea celei de-a XXII-a ediții a Expoziției „Expo Mobila”. Evenimentul se desfășoară în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Moldexpo, și reunește peste 25 de companii de top, care își expun produsele, oferind o gamă variată de mobilier, decor, saltele, jaluzele și multe altele – tot ce aveți nevoie pentru a transforma spațiul de acasă într-un loc de vis.

Astăzi reunim talentul și creativitatea producătorilor locali alături de angajamentul nostru comun pentru dezvoltarea unui sector competitiv, inovator și sustenabil. ODA se remarcă prin angajamente ambițioase în sprijinul antreprenoriatului. Unul dintre cele mai valoroase aspecte ale parteneriatului cu antreprenorii care participă la astfel de evenimente este sprijinul oferit prin Programul de subvenționare a participării la târguri și expoziții”, a declarat Nina Potînga.

Prin Programul de subvenționare a participării la târguri și expoziții, ODA asigură suport financiar pentru ca firmele din Republica Moldova să-și expună produsele și să își extindă rețelele de parteneriate. În perioada 2022-2024, 544 de agenți economici au fost subvenționați, suma subvențiilor acordate fiind de 2,5 milioane de lei. Dintre aceștia, 30 de antreprenori au beneficiat de subvenții pentru participarea la Expo Mobila, cu o valoare totală de peste 120 de mii de lei.

De asemenea, un alt exemplu al angajamentului ODA îl reprezintă succesul celor 43 de companii producătoare de mobilă din țară care, în ultimii trei ani, au beneficiat de granturi oferite de Guvern și Uniunea Europeană, în valoare totală de 16,5 milioane de lei. Investiția totală în economie, generată de aceste granturi, se ridică la 41,8 milioane de lei, consolidând industria mobilei și creând noi locuri de muncă.

În plus, 8 companii producătoare de mobilă au accesat credite avantajoase, în valoare de peste 8 milioane de lei, prin Programul Guvernamental 373, generând o investiție suplimentară de peste 10 milioane de lei în economie.

În context, amintim că au rămas doar 4 zile pentru depunerea cererilor de includere a expozițiilor și târgurilor în calendarul evenimentelor subvenționate pentru anul viitor. Data limită pentru depunerea solicitărilor este 10 noiembrie 2024. Respectarea acestui termen este esențială pentru a facilita aprobarea și alocarea subvențiilor, astfel încât fiecare eveniment eligibil să beneficieze de sprijinul necesar.