12 octombrie 2026, Chișinău - În perioada ianuarie - septembrie 2026, Fondul de Garantare a Creditelor (FGC), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a acordat garanții financiare în valoare de peste 539 milioane lei. Acestea au facilitat accesarea de către întreprinderi a creditelor în valoare de circa 1,27 miliarde lei și au susținut proiecte investiționale în valoare de peste 1,81 miliarde lei.

Rezultatele confirmă rolul mecanismelor de garantare în facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, în special pentru companiile care nu dispun de suficiente garanții proprii pentru contractarea creditelor bancare.

Rezultatele mecanismelor de garantare

În primele nouă luni ale anului 2026, finanțarea a fost facilitată prin două mecanisme:

  • Garantarea individuală - au fost emise 363 de garanții financiare, în valoare totală de circa 458 milioane lei, care au facilitat credite de circa 1,15 miliarde lei și au susținut investiții de aproximativ 1,67 miliarde lei.
  • Garantarea portofoliilor de credite - au fost acordate garanții de circa 81 milioane lei, care au facilitat finanțări de 117 milioane lei și au susținut investiții în valoare de aproximativ 140 milioane lei.

Doar în trimestrul III al anului 2026, prin mecanismul de garantare individuală au fost emise 100 de garanții financiare, în valoare de circa 178 milioane lei, facilitând credite de aproximativ 394 milioane lei și investiții de 573 milioane lei.

În aceeași perioadă, mecanismul de garantare a portofoliilor de credite a permis acordarea unor garanții de 19 milioane lei, pentru finanțări de peste 29 milioane lei și investiții de 36 milioane lei.

Sectoarele economice susținute

  • Companiile beneficiare activează în diverse sectoare ale economiei. Comerțul reprezintă aproximativ 33%, urmat de agricultură, cu circa 29%. Alte sectoare beneficiare includ industria prelucrătoare, construcțiile, transportul și depozitarea.
  • Proiectele finanțate vizează modernizarea proceselor de producție, extinderea capacităților operaționale și consolidarea competitivității întreprinderilor.

Soluții de garantare pentru antreprenori

ODA pune la dispoziția întreprinderilor două produse de garantare:

  • IMM GARANT, destinat întreprinderilor din sectoarele economice eligibile, cu excepția sectorului agroalimentar, oferă o cotă de garantare de până la 80%.
  • AGRO GARANT, destinat întreprinderilor din sectorul agroalimentar, oferă o cotă de garantare de până la 70%.

Prin aceste produse, întreprinderile pot beneficia de garanții financiare de până la 20 milioane lei, pentru accesarea creditelor destinate investițiilor sau finanțării activității curente.

De la lansarea produselor și până la 30 septembrie 2026, prin IMM GARANT au fost acordate 203 garanții, în valoare de circa 284 milioane lei, iar prin AGRO GARANT – 39 de garanții, în valoare de circa 64 milioane lei.

Totodată, mecanismul de garantare a portofoliilor de credite permite includerea directă a creditelor eligibile în portofoliile garantate ale instituțiilor financiare partenere, fără aprobarea individuală a fiecărei garanții de către ODA. Acest mecanism simplifică accesul la finanțare pentru întreprinderile care nu dispun de suficiente garanții proprii.

Declarația conducerii ODA

„Accesul la finanțare rămâne una dintre provocările importante pentru întreprinderile mici și mijlocii, în special atunci când acestea nu dispun de suficiente garanții pentru contractarea creditelor bancare. Prin Fondul de Garantare a Creditelor, ODA facilitează accesul antreprenorilor la resurse financiare pentru investiții și dezvoltarea afacerilor. Prioritatea noastră este să consolidăm eficiența acestor instrumente, să simplificăm accesarea lor și să extindem numărul întreprinderilor care pot beneficia de garanții financiare”, a declarat Vadim Codreanu, directorul ODA.

Fondul de Garantare a Creditelor este gestionat de ODA, iar resursele destinate acordării garanțiilor provin din bugetul de stat și din finanțarea oferită de Grupul Băncii Mondiale.

Despre ODA

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) este instituția publică fondată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, care implementează programe și instrumente de sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului și facilitarea accesului microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare.

Pentru informații privind produsele de garantare și condițiile de accesare, consultați www.oda.md sau contactați Centrul de Consultare ODA la numărul de telefon 022 22 57 99.