Reutilizarea apei
Eficientizarea consumului de apă se poate efectua prin recircularea, reutilizarea, reducerea consumului de apă, optimizarea proceselor, îmbunătățirea funcționării sau modificarea echipamentelor și a atitudinii utilizatorilor de apă. În toate cazurile sunt necesare două activități de bază: măsurarea și monitorizarea calității apei.
Măsurarea cantității de apă este necesară pentru a calcula cantitatea de apă utilizată întrun un proces dat, în comparație cu consumul real și evaluarea opțiunilor pentru a reduce consumul acesteia și pentru a programa modul de utilizare mai eficientă a apei pe ore, zile, luni, anotimp precum și în procese, echipamente, zone de irigare, etc., inclusiv pentru a motiva lucrătorii să participe la economisirea acesteia.
Reciclarea și reutilizare constă în utilizarea apei în procesul în care a fost folosită inițial. Este necesar să cunoaștem calitatea apei pentru procesul de reutilizare, nivelul de degradare a calității acesteia și, prin urmare, tipul de tratament necesar. În unele procese precum transportul materialelor, de exemplu minerale sau alimentare, apa poate fi recirculată, chiar și fără tratament. Pentru alte procese apa poate fi tratată și reutilizată pentru spălarea podelelor, sistemelor de răcire, serviciilor sanitare și irigării agricole, etc.
Dacă apa reciclată este administrată în mod corespunzător, apa uzată tratată poate reprezenta o alternativă eficientă pentru acoperirea cererii de apă. Utilizarea apei uzate poate fi obținută din mai multe resurse, însemnând un beneficiu ca resurse finanicare și energie.
Suport consultativ
Prin intermediul programului va fi acordat suport conusltativ și mentorat pentru elaborarea și implementarea planurilor de acțiuni de ecologizare, astfel ODIMM dezvoltă o rețea de consultanți naționali pe diferite domenii de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor de care vor putea beneficia antreprenorii. Antreprenorii vor avea posibilitate să acceseze consultanța pe următoarele domenii de ecologizare: Reutilizarea Apei, Eficiența Energetică, Reciclarea Deșeurilor și Sistemul de Management.


Companiile își pot îmbunătăţi performanţele de mediu sub aspectul eficientizării costurilor prin adoptarea unor sisteme de gestionare a mediului, precum Sistemul de Management și Audit Ecologic al Uniunii Europene (EMAS). Adoptarea unui EMS foarte cunoscut asigură respectarea legislaţiei de către companii, aducând totodată un plus de eficienţă și economii de cost în operaţiuni. Experienţa arată că acestea au o influenţă mult mai pozitivă asupra implicării ecologice a unei companii decât inspecţiile sau verificările pentru conformitate și aduc beneficii mult mai mari în ceea ce privește creșterea eficienţei. Pentru autorităţile de reglementare, sistemele de management pot reprezenta o garanţie a faptului că se îndeplinesc cerinţele legale de către companii, si reprezintă o alternativă fiabilă la verificările pentru conformitate sau la inspecţii și reduce cerinţele administrative pentru companii.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|





